Un perete al Morii lui Assan s-a prăbușit. Mai multe echipaje ISU au fost trimise la fața locului

Un perete al Morii lui Assan s-a prăbușit. Mai multe echipaje ISU au fost trimise la fața locului
Publicat: 08/02/2013, 18:06
Actualizat: 21/05/2015, 12:12

Un perete al Morii lui Assan – care a ars într-un incendiu în vara anului 2012 -, aflată în zona Bucur Obor din București, s-a prăbușit, echipaje ISU fiind trimise la fața locului.

Purttătorul de cuvânt al ISU București, Daniel Vasile, a declarat, pentru MEDIAFAX, că incendiul a fost sesizat la numărul unic de urgență 112, la fața locului fiind trimise mai multe echipaje.

La rândul său, coordonatorul SMURD București, dr. Bogdan Oprița, a afirmat că, potrivit informațiilor pe care le-a primit, s-a prăbușit un perete al Morii lui Assan, pompierii căutând eventuale victime surpinse sub zid.

Martori spun că mai mulți hoți de fier vechi erau în zonă.

De două ori, Moara lui Assan, considerat monument istoric, a ars, prima dată în mai 2008, iar a doua oară în iunie 2012.

Concret, fosta fabrică de pâine din ansamblul Moara lui Assan a ars în noaptea de 13 spre 14 mai 2008, iar pentru stingerea focului a fost nevoie de intervenția a 80 de pompieri. Nu au existat victime.

În 7 iunie 2012, moara a luat din nou foc, 28 de ore pompierii luptând să stingă flăcările. Stingerea focului a fost îngreunată de faptul că grinzile acoperișului de la clădirea cuprinsă de flăcări, fiind tratate chimic cu uleiuri și vopsele, au favorizat propagarea focului și au întreținut arderea. Un elicopter a fost solicitat pentru stingerea flăcărilor.

Fabricile Assan s-au dezvoltat între anii 1853 și 1948, pornind de la o mică instalație de prese pentru ulei, mișcate cu forța oamenilor și câteva pietre de măcinat grâne, mișcate cu cai. În locul acestora, care au fost demolate, a început, în 1853, construcția morii acționate cu motor termic. În 1894 a fost înființată o nouă secție de lacuri și culori, iar în anul 1903, când a fost sărbătorită o jumatăte de secol de la înființare, s-au mai adăugat câteva construcții. În 1903 s-a construit un nou siloz de grâne, care a fost, la acea dată, cea mai înaltă clădire din București – 41 metri înălțime – și care avea o capacitate de 700 de vagoane. După 1903, moara Assan a fost dotată cu energie electrică, având uzină proprie, iar în iunie 1930, a fost transformată în Societate Anonimă pe Acțiuni, sub denumirea „Fabricele Assan”, care cuprindeau patru industrii diferite: măcinarea cerealelor, uleiuri vegetale, lacuri și culori, săpunuri și chit. În august 1943, s-au introdus gazele naturale.

Fabricile au fost construite de industriașul Gheorghe Assan și conduse întâi de el și mai apoi de fii săi, Gheorghe și Bazil Assan.

Prin naționalizarea societăților private din 1948, Fabricile Assan au fost împărțite în două – Fabrica de morărit și panificație „Grâul” și Fabrica de ulei SC Solaris SA.

Primăria Sectorului 2 afirmă că a făcut numeroase demersuri legate privind starea de degradare în care se află clădirile din strada Silozului nr. 25 – „Moara lui Assan”, aflată pe lista monumentelor istorice din 2004.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Cutremur în cazul Elodia. Dan Diaconescu a aflat adevărul după 17 ani: Se sperie și...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină